Un grup de procurori generali din state și teritorii americane au dat miercuri în judecată 26 de producători de medicamente generice, sub acuzația de fixare a prețurilor și alte încălcări ale legislației referitoare la concurență, acesta fiind al treilea proces de acest tip începând din 2016, transmite Reuters.
Pentru un număr de 128 de medicamente expiră prețurile de la 1 noiembrie iar dintre acestea 30 nu au alternativă terapeutică, atenționează directorul executiv al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM), Dan Zaharescu. Pe de altă parte, ministrul de resort, Sorina Pintea, afirmă că există soluții pentru ca medicamentele să rămână pe piață
Statele Unite vor obliga în curând laboratoarele farmaceutice să menționeze prețurile medicamentelor pe micile ecrane în timpul reclamelor televizate, noua reglementare fiind considerată miercuri de președintele Donald Trump de "o transparență istorică", relatează AFP.
Prețurile pentru o serie de medicamente oncologice vor fi publicate în următoarele trei zile în Monitorul Oficial, a anunțat la Profit Health. forum Rareș Trișcă, secretar de stat în Ministerul Sănătății. El spune că ministerul a lansat procedurile de achiziție pentru o serie de medicamente care lipsesc de pe piață.
Autoritatea britanică din domeniul concurenței (CMA) a amendat grupului farmaceutic american Pfizer cu suma record de 84,2 milioane de lire sterline (107 milioane de dolari) pentru că a majorat, cu până la 2.600%, costul unui medicament pentru epilepsie, informează The Guardian și BBC.
Noua politică de prețuri pusă în dezbatere publică de Ministerul Sănătății impune în continuare scăderea prețului medicamentelor sub minimul european și, deși este o scădere etapizată, consecințele vor fi aceleași: accesul pacienților la medicamente va fi din ce în ce mai limitat, în timp ce la bugetul de stat nu va fi nicio economie, avertizează asociațiile reprezentative ale pacienților și cele din industria farmaceutică.
Nu toți producatorii farmaceutici au actualizat prețurile medicamentelor, conform reglementărilor în vigoare (Ordinul 75/2009), și, astfel, suma minimă încasată în plus, în anul 2014, de către aceștia se ridică la circa 467 milioane lei (103 milioane euro), potrivit unui raport al Consiliului Concurenței. Ca urmare, vânzările totale din România au fost mai mari, iar depășirea bugetului alocat medicamentelor a fost suportată, în parte, de companiile care au actualizat prețurile, prin plata taxei claw-back, și de pacienți prin intermediul coplății, în funcție de gradul de compensare a medicamentelor.